Me and Bro

Am avut un inceput frumos, nu-i asa? Parca te-as fi cunoscut de mult timp, cu toate ca nu sunt ardelean. Cum ne-am inteles, cum ne-am vorbit unul cu celalalt fara sa stam sa ne inventam o alta identitate… Pentru mine, un baiat asa simpatic si hazliu, mereu pus pe glume a insemnat mult. Si inca inseamna. Am avut atatea seri in care nu mai contau grijile de peste zi, ci doar sa fiu cu noul meu prieten. Dansul lasciv impreuna si muscatul de ureche din clubuk ala cu manele recunosc ca m-au dat peste cap. Greseala a mea a fost sa vad mai departe in gesturile tale ceva ce nu exista. Si sa ma comport ca un caine bleag in fata stapanului. In control, m-am vazut surpins de prietenul tau uitandu-ma la tine cu alti ochi. Am cautat sa inteleg de ce ai disparut. Poate de asta te-ai indepartat. Asta a fost gandul meu si te inteleg. Acum ca sunt detasat si sentimentul s-a diminuat, te pot asigura ca am inteles ca oamenii se mai si distreaza cand beau si nu trebuie sa iau chiar totul in serios. Mi-e dor de iesirile noastre si imi esti drag. Nu vreau sa te pierd ca prieten.

Anunțuri
Etichete:

Dacă te-am mai visat? Uneori, da. Eşti cu mine şi ştiu că avem un timp scurt pe care să îl petrecem împreună. Dar de fiecare dată mă întreb cum de tot reapari pentru că îmi amintesc clar momentul în care – cum sa zic – tu ne părăseai pentru totdeauna.

Şi te-ai dus în post, că tare aş mai fi mâncat o sărmăluţă sâmbătă când vom împărţă vase.

Şi te-ai dus tocmai în anul din care eu nu mai am voie să beau, că tare aş mai fi băut o bere cu lămâie cum îţi plăcea ţie. Şi te-ai dus fără să îmi iau rămas-bun, şi tare mă doare.

Dimineaţă mi-am băut cafeaua cu mama, iar ea nu mi-a zis nimic. Iar eu uitasem că e joi, 17 martie. Tot joi era şi atunci, când nu am apucat să imi iau rămas-bun. De atunci, tot râd şi plâng.

Ceva vesel, ceva roz, ceva de suflet, ceva mister şi ceva delicios. Pe bune că mi-aș dori să fie despre astea, pe bune că am vrea să scriu despre ceva de bine, dar când sunt fericit mă bucur în sânul oamenilor la care țin. Oameni cărora nu le pot povesti problemele mele pentru că nu vreau să îi încarc. Scrisul m-a eliberat mereu.

Am scrie o carte, mi-aş dori să o citești şi tu. Someday.

Îmbrățișez pentru neputință. Ştii tu de ce.

Da, suntem în direct! E o glumă mai veche, dar pe care simțeam sa o zic. Ce mai e nou? M-am lăsat de fumat. A durat trei săptămâni pana sa mă reapuc. Am plâns de neputință şi draci. Am primit mesaje de genul hai ca poți, şi altele ca nu e nimic rău să ai o plăcere. Nu m-au mulțumit nici unele. Așa ca acum fumez la fel de mult ca înainte.  Îmi miros hainele, mâinile şi respirația a tabac şi nu găsesc nimic sexy în asta. Forța aia pe care o aveam în timpul curei nu o mai regăsesc. Motivarea de a fi nefumator a dispărut. Vorbeam cu cineva despre asta și m-a întrebat de ce fumez. I-am răspuns elegant ca sa nu mai fiu stresat. „Dar ce stres ai tu?” Oare impresia pe care o las oamenilor e aceea de un barbat lipsit de grijile materiale și sufletești? Am zeci de motive pentru care fumez, cum am zeci de motive pentru care nu beau alcool şi cafea. Nu m-a înfuriat întrebarea sa pentru ca mi-e drag.
De când m-am reapucat de fumat culmea mă simt rău. Am o stare de agitație, mă doare în capul pieptului şi sunt terifiat sa nu cumva sa am un atac de panică. Așa că, ca terapie am zis sa scriu. E un post fără pretenții literare, nu stau sa mă gândesc cum suna cuvintele. Vreau doar sa mă simt bine, asta chiar în ziua în care am mers la psiholog şi simtindu-ma bine nu am vorbit despre lucrurile importante.
Mă apasă ca un prieten ar putea sa fie angajat într-un loc super dark de unde am fost dat afară acum câțiva ani pentru ca treceam printr-o depresie.  Vorba aia oameni mici li se aplică foștilor colegi. Nu îmi vreau locul de munca înapoi, doar ca nu e cinstit cum s-au comportat cu mine atunci, iar zilele astea acest prieten m-a tot sunat sa îmi ceara sfatul dacă sa accepte oferta. Din ce îmi povestește, femeile de acolo au rămas la fel. După patru ani, una trage într-o parte şi cealaltă invers. O relație mai defectuoasa ca asta nu am văzut.
Cred ca am nevoie urgent de o schimbare. Sau de o încă excursie. Un drum lung cu trenul şi fete prietenoase. La munte ar fi perfect. M-am saturat de parcuri. Vreau mulți copaci!
Gata, a mers. Mă simt mai bine. Mulțumesc!

Poate ca ar trebui sa aman scrierea acestor randuri pana cand voi fi din nou up and running. Sunt racit sau am facut alergie de la un burger prea crud.

Dupa o noapte in care m-am trezit de catralioane de ori pentru ca imi era prea frig, mult prea sete sau pentru ca imi venea sa fac pisu, azi am fost mai bine. Doar transpir. Un amic spunea ca poate imi e rau de la ficat, pentru ca, in opinia lui, fumez prea mult. Bre, inca imi datorezi un pachet de tigari! Si nu stiu ce legatura are ficatul cu tigarile…

O sa ma fac bine pana maine pentru ca ma vad cu persoana pe care o plac si care nu inceteaza in a-mi arata pe strada baieti frumosi. Da, e si vina mea ca nu i-am spus ca o simpatizez. I-am zis doar I’am not your toy si cand m-a intrebat la ce ma refer am dat-o la intors cum ca imi place piesa lui La Roux si vreau sa o ascult live la Summer Well 2015. De atunci nu mai vorbim asa de des. Daca m-ar placea si mi-ar arata-o, as spune pas. Sunt usor de inteles, asa-i? 🙂

Un weekend racoros!

C.

 

 

Se întâmplă rar să îmi placă de cineva. Dar cam o dată pe an minunea se petrece. Îmi zâmbește frumos, iar înainte de culcare îmi spune Te iubesc! şi îmi ia brațele pentru o îmbrățișare. Însă pentru mine nu sunt suficiente aceste lucruri.

Importante sunt calități precum bunătatea, grija pentru celălalt, empatia şi simțul ludic. Obsesia pentru aspectul exterior, bravarea şi răutatea mă fac să dau înapoi.

M-am obișnuit să fiu singur, iar experiențele care mă fac să ies din starea de confort mă destabilizează.

Nu aștept să apară acea persoană pentru care să merite efortul, doar ştiu că sunt pregătit să o recunosc.

Etichete: , ,

Poate am să îmi fac un obicei din a scrie din nou pe blog pentru cei zece omuleți care mă citesc. Voiam să vă anunț că am terminat toamna trecută de scris o carte. Am trimis-o la un concurs de debut literar organizat de editura Herg Benet, acolo unde a publicat și Teleșpan „Cimitirul”. Au ales pe altcineva. Nu m-am supărat și am căutat și alți editori. Așa am ajuns la Curtea Veche. Au o carte de vizită bună, doar președintele țării este Best-seller cu un roman al cărui titlu nu mi-l amintesc.

Am scris cartea pentru că voiam să mă eliberez de unele amintiri și de o perioadă care acum îmi pare foarte îndepărtată. Prietenii au citit-o deja, dar nu prea a fost fun pentru ei deoarece ei au fost alături de mine în întâmplările astea și voiau să spun întreaga poveste, nu cenzurată. Mie mi se pare că am zis destul, nu e un exercițiu de asumare în fața unor străini.

Poate am să vă dau câteva fragmente 🙂

A, la job începe să fie mai bine, devin flexibil și nu mă mai consum la critică.

C.