Tocmai am vizionat un film care ma face sa fiu mandru ca sunt roman, si nu pentru ca azi e 1 decembrie.  Trebuie sa vedeti neaparat Concertul (Le Concert) regizat de Radu Mihaileanu, o productie ruso-francezo-romana. Un amestec extrem de ingenios de cultura, emotii, realism, umor si mai ales muzica superba. Farmecul acestui film este in primul rand subliniat de cele 2 limbi in care se comunica, rusa de o savoare extraordinara si franceza care nu a sunat niciodata mai dulce, lucru accentuat si de antiteza cu duritatea cuvintelor slave. De un umor aparte si pe alocuri grotesc, filmul prezinta multe aspecte, de la multiculturalitate la vise si idealuri sfarmate, vocatia unui geniu, talent stirbit de comunismul rus, dorinte neimplinite, mizerie, saracie si frustrare, opulenta- toate aceste emotii creeaza un mix unic. Genialul dirijor al Balsoi-ului Andrei Filipov, ingenunchiat de comunistii antisemiti pentru ca a refuzat sa renunte la evreii din orchestra sa, reuseste  sa isi indeplineasca dorinta de a mai performa  la Chatelet in Paris dupa 30  ani. Este intr-o oarecare masura unul din acele filme in care cineva isi propune sa realizeze ceva aproape imposibil, de a-si implini visul desi totulm pare potrivnic. Subiectul aparent simplu este prezentat atat de fermecator, este geniala prezentarea salbaticiei rusilor, oameni simpli, cazuti in mizerie si saracie, care ajung in glamour-osul Paris, aterizand parca de pe alta planeta, replicile pline de umor spumos, ironiile, prezenta idealurilor comuniste, totul te face sa vrei sa retii cat mai mult, sa iti fixezi in minte ceea ce auzi. Asa cum citeam intr-un review al acestui film, si eu am simtit deseori ca nu reusesc sa ma concentrez la replica pe care o aud din cauza replicii precedente de care nu ma pot desprinde, atat ca si continut cat mai ales emotional.

Partea de final prezinta un concert (pe scurt) din Tchaikovsky la modul dramatic, impresionanta intensitatea dialogului celor 2, pasiunea pentru fiecare acord al viorii, emotiile, publicul, privirle celor 2, muzica incredibila… Mai multe nu mai spun, trebuie neaparat sa il vedeti!

Actorii sunt de asemenea deosebiti. Aleksei Guskov (Andrei Filipov) are o prestatie incredibila, transmite atata pasiune si durere, atata amaraciune si speranta, atat de multe emotii contrare in acest film incat iti vine sa il aplauzi la fiecare replica. Melanie Laurent este fermecatoare, am cunoscut-o poate mai intai in Inglorious Bastards, aici este atat de veridica si are o kharisma remarcabila, este o alegere foarte inspirata pentru rolul de “diva”-violonista.

Cred ca nu numai eu am ramas la final cu o senzatie frustranta. Eu nu am nicio vocatie din aceasta de artist. Andrei Filipov traieste atat de intens si pasional muzica pe care o dirijeaza, pe care a visat-o 30 de ani si i-a innebunit pe toti cu Tchaikovsky. Este trist sa fii banal, sa simti si sa nu creezi aceste emotii puternice altora, sa nu lasi ceva remarcabil in urma. M-am simtit nevaloros, cu o existenta lipsita de magie, de stralucirea creatiei artistice, care emotioneaza milioane de oameni si ramane vie pentru totdeauna…  O colega mi-a zis ca asa simtea ea prin anii facultatii, dar s-a resemnat…

De ieri ascult Tchaikovsky, ma obsedeaza.

La final postez prima parte din Tchaikovsky – concertul pentru vioara si orchestra. Este dintr-un film, dar mi s-a parut genial violonistul asa ca am ales-o pe aceasta.

A.

Pentru că deja tânărul fotograf, blogger, (fost) jurnalist Edi a scris bine o cronică a concertului Pink Martini de duminică seara, eu o să mă limitez în a împărtăşi cu voi o melodie din repertoriul lor care îmi place, transmite şi, de ce nu, mă linişteşte.

Cristian

A.

Cum e cand tot echilibrul creat cu greu se destrama in cateva secunde, pentru ca cineva iti spune: Nu pot trai cu tine prin preajma, nu te mai suport, vreau sa fiu liber sa fac ce vreau, cand vreau, fara sa te iau in considerare? E ca si cum iti spune cineva: vreau sa dispari, can you do that? Asa ca ce iti ramane sa faci decat sa pleci si sa iti cauti un nou fucking inceput, nu? Si cum faci daca te saturi sa tot incepi si sa termini si iar sa incepi si tot asa? Ai dreptul sa protestezi? Da, te muti pe Elisabeta langa Cismigiu, unde stau deja cativa “protestatari” si spui ca protestezi impotriva suferintei…

Viata se schimba, in permanenta. Unoeri se schimba atat de rapid incat nici nu ai timp sa plangi. Si asta poate ca e cel mai umil drept: dreptul de a plange.  Mereu am crezut ca pot sa iubesc forever, ca orice ar fi, oamenii cei mai dragi nu au cum sa plece de langa mine… DAR  azi am realizat ca nimic nu rezista pentru intotdeauna. Azi, persoana cea mai draga mie, desi ea nu realizeaza asta, mi-a spus ca ma vrea “afara din viata sa”. Cool? Cum sa ramai cool in asemenea conditii?

Ce sa faci? sa pleci demn si sa nu te mai uiti inapoi? … desi inima ti-e varza? sau sa incerci sa intelegi de ce, cum, si ce anume poti face sa repari? Sa lupti sau sa accepti ca asta e? NU suport “asta e”!!

Sunt trist, si tristetea asta tinde sa devina o parte din mine…

Nu imi plac rascrucile de drumuri, ai nevoie de prea multa luciditate decat imi permit eu sa am…

A.

“My little Tin Tin, the smart reporter,

If you want to feel free, look for some islands for your own. Can be literature, can be a movie, friends or your fantasie for a good future.

You are so free as you release yourself!

Big mamuth!”

Cristian

Mi s-a facut dor de mirosul de ruj.

C.

Deci atat de mult m-a emotionat baiatul ala cu ochi albastri de la restaurantul japonez maiko incat l-am refuzat ca un salbatic cand s-a oferit sa ma ajute sa-mi pun sacoul… am fi stat mult prea aproape… de fapt ar fi stat prea aproape de spatele meu )

stii cum e, nu din prima seara )

C.

“Câte călătorii are un abonament de metrou?”

Partea 1.

Partea a 2-a …

A.

Cand se lansase, mi se parea ca are o voce mult prea puternica pentru gustul meu. Apoi a urmat perioada in care s-a luptat cu cancerul si a castigat. Insa e din nou pe val, desi in State nu se bucura de foarte mult succes. Cand prietenii mei m-au invitat sa merg cu ei la concertul pe care l-a sustinut in capitala, am cerut o ora de gandire. Nu vedeam nici un motiv sa merg. Iar locatia – Sala Polivalenta – ma dezgusta. Daca nu as fi zis Da, as fi ratat intalnirea cu o mare voce, un show incredibil si o persoana empatica si comunicativa. Si sexy. Anastacia. Azi am ascultat toata ziua Sick and Tired si ghiciti ce urmeaza sa fac la noapte…

C.