Un pachet de tigari sau viata unui tanar?

mai 12, 2009

Marian George David are nevoie de ajutorul nostru

Când s-a născut era deja orfan de tată.

S-a născut la o lună după ce tatăl lui a murit, într-un accident cumplit de maşină – a murit fără să vrea, lăsând în urmă o femeie, trei copii născuţi şi unul nenăscut.

A crescut.

Avea 14 ani. Tocmai intrase la liceu. I-a murit mama. Nu ştia să fi fost bolnavă de ceva. A murit şi gata. A rămas cu un căţel, o garsonieră şi trei surori mai mari, măritate, la casa lor.

A mai crescut.

A terminat liceul, s-a angajat. S-a îndrăgostit. S-a mutat cu iubita lui în garsoniera moştenită de la părinţi.

Era foarte tânăr.

Muncea. Tăietor la secţia legătorie a Tipografiei Bucureştii Noi.

Avea 23 de ani când a aflat că este bolnav. Era decembrie 2004, luna cadourilor. „Cadoul” lui a fost Boala Hodgkin stadiul II B. Cancer de sânge. „Cadoul l-a primit” de la Hematologie Fundeni. Boala a debutat în mediastin, nefiind afectată o altă parte a organismului. Read the rest of this entry »


London. my love

aprilie 24, 2009

V-am lăsat să vă mai trageţi sufletul, după atâtea bunătăţi pe care probabil le-aţi consumat zilele astea, uitând cu totul de cură, sală, kilogramele în plus, ceaiuri minune, creme anticelulitice…, înainte de a vă împărtăşi câteva gânduri despre weekendul trecut.Vă asigur că sunt o groază de spus, dar trebuie să trăiţi voi aceste experienţe. Nici un film, nici o carte nu va reuşi să vă redea atât de bine atmosfera din capitala UK contemporană la fel de bine cum aţi percepe-o dacă aţi lua-o la pas pe străzile mai mari sau mai mici. Am văzut câteva oraşe europene de-a lungul aniilor, însă nicăieri nu am simţit o diferenţă mai adâncă între Bucureşti şi o altă capitală. Suntem noi cetăţeni ai unei lumii de mâna a treia? Categoric. În unele situaţii nu pot fi patriot pentru că mă înroşesc instant.

Ca orice oras cosmopolit, Londra este un oras al diversitatii. Mergi un pic pe strazile Londrei si vei vedea o multime de oameni cat mai diversi, de la tinerii nonconformisti ce beau bere si fumeaza in fata barurilor la batraneii zambitori care traiesc spectacolul in ritmul lor, de la pustii asiatici cu freze avangardiste din China Town la turistii ce stau ore in sir pe treptele din Picadilly Circus, de la gura casca ce aplauda la stand-up show-urile din Trafalgar Square la zecile de tineri din fermecatoarele Covent Garden. In Piccadilly Circus un francez s-a urcat deodata pe un stalp si a inceput sa cante La Marseillaise, indemnand toti turistii francezi sa-si fredoneze propriul imn, aici, in inima Londrei. Totul este impregnat cu un aer de libertate, de viata. Nimeni nu pare sa dea 2 bani pe nebuneala traficului londonez complet anapoda, toata lumea, lumea zambeste si se distreaza. Viata, viata, viata. Intensa. Pe strazile Londrei simti ca traiesti, participi la un spectacol autentic. Sunt întrebat ce mi-a plăcut cel mai mult şi mai mult în London.

Nu este o întrebare grea deloc:

- Oamenii prietenoşi

- Fiecare persoană este cineva, ţine la individualitatea sa

- Chelnerii sunt şcoliţi, amabili şi capabili de conversaţii complicate (pe unde am umblat noi) şi nu simt că au joburi infecte

-Nu se fumează în pub-uri/cluburi, ci ieşi în faţă, cu paharul de băutură în mână. O metodă uşoară prin care te poţi împrieteni/flirta/afla alte locuri funky

-Toată lumea ştie versurile cântecelor… cântă, dansează şi zâmbesc de la 6 pm (ora de culcare dată de autorităţi este undeva între 23 şi 1 dimineaţa, cu dispensă (prea mulţi au relaţii strânse cu alcoolul)

- Senzaţia de libertate. Te poţi îmbrăca/machia/vopsi/tatua oricum. Nimeni nu te va arăta cu degetul, nu va râde de tine

- Toaletele păzite de tipi de culoare, plini de complimente

- Prajitura cu morcovi

- Sutele de metri pătraţi dedicaţi lenjeriei de corp :) ) din galeria Selfridges

- Taxiurile negre old fashion

- Biscuiţii butter/sucurile Innocent/Coca Cola Cherry/ sandwich-uri Mark&Spencer

- Moşulicii ieşiţi la plimbare în costume aşa cum vedem în filmele vechi englezeşti

- Cartierul Nothing Hill şi Soho (with all the cute people)

- „We don’t sell to kids for 2 p.m. to 6 p.m.” , cand acestia ar trebui sa fie la scoala

- Fiecare este o vedetă, dat fiind că CCTV, sistemul lor de securitate video, este în acţiune peste tot (lift, băi, străzi, magazine, transport)

A&C

img_1696-copieimg_1642dsc05782dsc05806


De ce azi nu merg la Orange Film

martie 25, 2009

youcometoseetheshow

Un prieten foarte bun va încerca diseară să dea un sens zbenguielii mele. De mic mi-am dorit să fiu pe o scenă şi să dansez. În cadrul unei super reprezentaţii, show-ul în care voi fi invitat va marca împlinirea a zece ani de la prima expunere în faţa publicului, voi avea această şansă.

Nu îmi rămâne decât să mă fac de râs. Glumesc. O să fiu la înălţime, o să cuceresc lumea.

La CNDB!

C.