o nebunie

C. a ajuns la ultima reprezentatie a trupei lui Philippe Decoufle, un coregraf ingrozitor de talentat.

Spectacolul Sombreros, gazduit de Opera Romana, a fost dovada ca dansul contemporan se trage din balet. Sala arhiplina a fost formata din persoane de toate varstele, dar si din perechi barbat-barbat, barbat-baiat… ) Parca era la targ, mai ceva ca pe site-urile de dating. A! iar un mosulica de pe scena mi-a demonstrat ca tineretea nu are varsta. Iar palmele pe care le dadea obraznic peste fundul colegilor m-a facut sa inghit in sec.

Superb. Iata cateva imagini:

London. my love

V-am lăsat să vă mai trageţi sufletul, după atâtea bunătăţi pe care probabil le-aţi consumat zilele astea, uitând cu totul de cură, sală, kilogramele în plus, ceaiuri minune, creme anticelulitice…, înainte de a vă împărtăşi câteva gânduri despre weekendul trecut.Vă asigur că sunt o groază de spus, dar trebuie să trăiţi voi aceste experienţe. Nici un film, nici o carte nu va reuşi să vă redea atât de bine atmosfera din capitala UK contemporană la fel de bine cum aţi percepe-o dacă aţi lua-o la pas pe străzile mai mari sau mai mici. Am văzut câteva oraşe europene de-a lungul aniilor, însă nicăieri nu am simţit o diferenţă mai adâncă între Bucureşti şi o altă capitală. Suntem noi cetăţeni ai unei lumii de mâna a treia? Categoric. În unele situaţii nu pot fi patriot pentru că mă înroşesc instant.

Ca orice oras cosmopolit, Londra este un oras al diversitatii. Mergi un pic pe strazile Londrei si vei vedea o multime de oameni cat mai diversi, de la tinerii nonconformisti ce beau bere si fumeaza in fata barurilor la batraneii zambitori care traiesc spectacolul in ritmul lor, de la pustii asiatici cu freze avangardiste din China Town la turistii ce stau ore in sir pe treptele din Picadilly Circus, de la gura casca ce aplauda la stand-up show-urile din Trafalgar Square la zecile de tineri din fermecatoarele Covent Garden. In Piccadilly Circus un francez s-a urcat deodata pe un stalp si a inceput sa cante La Marseillaise, indemnand toti turistii francezi sa-si fredoneze propriul imn, aici, in inima Londrei. Totul este impregnat cu un aer de libertate, de viata. Nimeni nu pare sa dea 2 bani pe nebuneala traficului londonez complet anapoda, toata lumea, lumea zambeste si se distreaza. Viata, viata, viata. Intensa. Pe strazile Londrei simti ca traiesti, participi la un spectacol autentic. Sunt întrebat ce mi-a plăcut cel mai mult şi mai mult în London.

Nu este o întrebare grea deloc:

- Oamenii prietenoşi

- Fiecare persoană este cineva, ţine la individualitatea sa

- Chelnerii sunt şcoliţi, amabili şi capabili de conversaţii complicate (pe unde am umblat noi) şi nu simt că au joburi infecte

-Nu se fumează în pub-uri/cluburi, ci ieşi în faţă, cu paharul de băutură în mână. O metodă uşoară prin care te poţi împrieteni/flirta/afla alte locuri funky

-Toată lumea ştie versurile cântecelor… cântă, dansează şi zâmbesc de la 6 pm (ora de culcare dată de autorităţi este undeva între 23 şi 1 dimineaţa, cu dispensă (prea mulţi au relaţii strânse cu alcoolul)

- Senzaţia de libertate. Te poţi îmbrăca/machia/vopsi/tatua oricum. Nimeni nu te va arăta cu degetul, nu va râde de tine

- Toaletele păzite de tipi de culoare, plini de complimente

- Prajitura cu morcovi

- Sutele de metri pătraţi dedicaţi lenjeriei de corp ) din galeria Selfridges

- Taxiurile negre old fashion

- Biscuiţii butter/sucurile Innocent/Coca Cola Cherry/ sandwich-uri Mark&Spencer

- Moşulicii ieşiţi la plimbare în costume aşa cum vedem în filmele vechi englezeşti

- Cartierul Nothing Hill şi Soho (with all the cute people)

- „We don’t sell to kids for 2 p.m. to 6 p.m.” , cand acestia ar trebui sa fie la scoala

- Fiecare este o vedetă, dat fiind că CCTV, sistemul lor de securitate video, este în acţiune peste tot (lift, băi, străzi, magazine, transport)

A&C

De ce azi nu merg la Orange Film

Un prieten foarte bun va încerca diseară să dea un sens zbenguielii mele. De mic mi-am dorit să fiu pe o scenă şi să dansez. În cadrul unei super reprezentaţii, show-ul în care voi fi invitat va marca împlinirea a zece ani de la prima expunere în faţa publicului, voi avea această şansă.

Nu îmi rămâne decât să mă fac de râs. Glumesc. O să fiu la înălţime, o să cuceresc lumea.

La CNDB!

C.

Amar – Amuzant

Noile colege de birou vaneaza orice gest efeminat si urla: So gaaaay!!! Incerc sa ma obisnuiesc, desi parca ele folosesc ochelari cu raze X. In alta ordine de idei, le-am intrebat cum s-au comportat la interviul de angajare celelalte persoane. Un caz merita mentionat: “Parea inteligent tipul de la publicatia Z, insa era gay din ala out, cu poseta si cizme! Sefa directa nu l-a placut din cauza asta, insa directoarea, da. Ea e mai nonconformista… In cele din urma, nu l-au ales. Fii fericit, C! Esti str8 si i-ai luat locul”.

Inca discriminam… iar femeile, desi urasc sa fie asociate cu matura si oala de sarmale, nu reusesc sa conceapa ca un barbat are voie sa isi arate sentimentele, emotiile, trairile, sa exclame, sa rada, sa fie bland: “Stii, in general, noi, femeile, suntem atrase de barbati mai duri!” Come closer, I will harm you enough! )

De la un prieten am primit aceste solutii pentru cei care se tem:

1. It’s not gay if you didn’t like it.
2. It’s not gay if you don’t remember.
3. It’s not gay if it was under two minutes.
4. It’s not gay if you regret it.
5. It’s not gay if someone says “no homo”.
6. It’s not gay if the lights are off.
7. It’s not gay if you yell out a girl’s name at any given time.

De la Băneasa, la Piaţa Romană

“Amice, nu prea ai vlagă azi”, îmi tot repeta aseară un prieten. Hoinăream printre branduri renumite în căutarea unor ţinute potrivite statutului de Domn Profesor. Fără chef, un pic acru, am reuşit totuşi să punctăm cele trebuincioase. Vroiam să mă teleportez acasă, dar cum nu suntem în Star Trek şi nici poarta stelară nu ne este accesibilă, a trebuit să urcăm în 131. Pe parcursul a câtorva staţii am devenit conştient de un lucru… Sufletul mi-a îmbătrânit. Ştiam că unii profesori îşi păstrează entuziasmul, tinereţea cu ajutorul elevilor săi. Însă eu, care sunt nevoit să lucrez cu persoane de 60-70-80 de ani… de unde să sug această energie? Până una alta, mă sug ei pe mine de toată vlaga. Am decis chiar în acea clipă să devin un vampir energetic  În autobuz. Victima- fată, ochi albaştri mari, păr blond buclat, zâmbet ameţitor, studentă la ASE, anul II. Atât de simpatică încât le povestea prietenelor ei cum a refuzat cinci băieţi într-o zi. Au coborât cu o staţie înaintea mea şi dat fiind că autobuzul se deplasa încet ne tot uitam unul la celălalt şi râdeam fiecare cu prietenii noştri. Ar fi fost un moment potrivit să fi coborât din autobuz o dată cu ele… poate al şaselea tip care se dădea la ea ar fi avut mai mult noroc.

Evident că am căpătat roşu-n obraji şi am ieşit la o bere. Unde în altă parte decât în Control? M-am ciocnit de o amică mai veche. I-am povestit de boşorogii mei care ma epuizează. Ea, plină de viaţă, mi-a dat nişte sfaturi despre cum pot redobândi ceea ce am avut.

C.

“A man only gets a couple of chances in life”

Unul din momentele intense pe care le-am trait in ultimul timp se leaga de un film magnific, as putea spune, pe care l-am vazut de curand. Kate Winslet si Leonardo Dicaprio sunt iar impreuna in rolul unui cuplu, de data asta mult mai “titanic” decat cel de acum zece ani parca, si mai ales mult mai putin avand de a face cu iubirea, ci mai mult cu nevroza, nebunia, dorinta intensa de a simti viata, viziuni diametral opuse… Un crampei din viata sotilor Wheeler, un cuplu “special” te face sa purcezi la o reevaluare a dorintelor, a posibilitatilor tale ca fiinta, ca entitate vie.

De parca nu ar fi de ajuns ca nu suntem liberi mai deloc, ne mai si punem bariere singuri in calea evolutiei. Filmul trateaza situatia a doi oameni care au intemeiat o familie, trecuti de tineretea adolescentina, si care isi doresc sa traiasca ceva nou, inedit, plictisiti de acea “hopeless monotony”. Kate interpreteaza rolul unei femei casnice, care vrea cu disperare sa faca ceva cu viata ei, ceva ce ii place, sa traiasca, cum zice ea. Drama vine din scenele intense dintre cei 2, disperarea devenita nevroza a fetei in opozitie cu realismul asezat al lui Frank, copie-fidela a tatalui sau, lucrator la o multinationala, om marunt care “ajuta la vanzarea unor mashinarii ce le spune computere”.

Una din replicile memorabile din acest film este urmatoarea: “all i know is that i wanna feel things, really feel them”. Oare face cineva ce ii place, ce isi doreste cu adevarat? Ce ne dorim oare? bani? O cariera fulminanta? greatest love? sau poate o casa, o familie? multi prieteni? o cina gustoasa alatrui de persoana iubita? sau sa conduci o echipa de oameni, ca manager la o firma atat de mare incat vorbesti zilnic prin mailuri si telefoane cu oameni pe care nu ii vei vedea niciodata, ci doar le vei auzi tonul poruncitor prin receptorul telefonului Voip sau scrisul nevrotic pe chatul intern al companiei?? “Pentru a ajunge sus, merita sa rabzi, sa muncesti ore suplimentare, sa iti faci temele si sa tocesti zile intregi pentru examene, sa te chinui, ca dupa chin vine adevarata rasplata… si cum altfel ai putea simti gustul succesului decat dupa ore si zile de chin”? Bull shit. Totally bull shit.

Iluzionistele care dansssează

Un om foarte cald, Mădălina Dan pune pe scena Centrului Naţional al Dansului Bucureşti un spectacol intitulat Iluzionistele. Mâine, adică sîmbătă, şi poimîinea e premiera… două zile de premieră. Ghici cine va mai fi?

C.

Just lovely…

A.

I can fly!

De când cu insomniile voite, m-am trezit că am mai mult timp pentru mine. Am cerut păreri despre seriale la modă. M-am bucurat să aflu de Heroes. Ştiu, se difuzează din 2006, a ajuns la a treia seară, iar fanii aşteaptă ziua de 2 februarie când se va lansa un nou episod. Pe scurt, din ceea ce am văzut până acum, mai mulţi indivizi descoperă că au anumite extra skills-uri pe care oricine şi le-ar dori. Misiunea lor este să salveze, pentru moment, New York-ul. De la ce? Pare a fi o explozie… De ce mă uit cu plăcere? Pentru că uneori cred că sunt un hero. Cu o misiune. Poţi râde, e firesc. Şi de ei s-a râs. Spre deosebire de eroii din film care au doar câte un dar, eu le am pe toate. Pot zbura, pot citi gândurile, pot auzi şoapte, pot călători în trecut şi viitor, pot intui ce se va întâmpla, pot ucide . Chiar pot împrumuta fizicul altor personaje. Sâmbătă am fost Marlyn Monroe. Oare ar trebui să mă cuminţesc şi să nu mai bag în gură toate prostiile? Cred că m-aş plictisi. Apropos, până acum am salvat de la moarte doi pui de pisică şi un porumbel. Aştept un semn să vă arăt cine sunt cu adevărat. Până atunci îmi pregătesc costumul,  folosesc cremă antizbârcenie, şampon antipierderea părului şi fac câteva exerciţii fizice…

C.

Fără drame, fără picanterii

În urma unei preselecţii, mai ceva ca la Megastar, Daniel Mihai m-a ales să petrec câteva ore în compania prietenilor lui. Dacă era nevoie de o motivaţie, s-a găsit uşor. Aniversarea a 26 de ani.

Iată ce a ieşit (citez din mine, haha):

Mi-a luat o saptamana in care sa ma decid daca scriu despre cum mi-am petrecut noaptea de sambata seara. In stilul caracteristic am coborat la statia care nu trebuia, tinand in mana un cadou pe care un prieten m-a sfatuit sa nu-l ofer sarbatoritului (o sa se supere, e de prost gust, nu se face, te va da afara…)