Posted by: meandbro on: decembrie 23, 2011
A fost primul an în care am simțit că mi-am luat viața în mâini. Nu regret nici o nanosecundă evenimentele prin care am trecut. Cu siguranță acum apreciez mai mult viața și mai ales prietenia de care mă leagă de niște oameni deosebiți. Am aflat cum este temperatura la Polul Nord, iar acum merg să experimentez dulcele soare de la Tropice.
Am decis să renunț la un job atunci când s-a transformat într-un loc în care nu mă mai regăseam.
Am decis să mă implic mai mult în cadrul familiei mele și să le fiu aproape în fiecare zi pentru o perioadă de o jumătate de an.
Ceea ce nu am decis, ci pur și simplu s-a întâmplat a fost ca într-o zi să-mi recunosc statutul de Single. Nu Single and Fabulous, ci Single punct. Nu pot cântări dacă a trebuit să trec prin negări nemărginite, însă astăzi sunt mulțumit de mine. În fond, ce e timpul și cine îi dă valoare?!
Așadar, iată-mă pregătit să nu mai plâng după umbre reci, pregătit să le ofer mai multă apreciere celor care au rămas alături de mine chiar și când eram pe culmi spirituale prea epatante.
Văd în oglinda interioară un bărbat în locul unui copil pătruns de frustrări și veșnic neîmpăcat cu sine.
Sunt pregătit să înțeleg fuga. E OK. Nu știu ce aș fi făcut în locul lor, deși ”Mută la gunoi” pare la îndemână.
______________________________________________________________________
Mihai
ianuarie 28, 2012 la 9:28 pm
Draga prieten, mai incalzit cu aceste randuri, nu-mi vine sa cred ce citesc, dar sunt ferm convins ca-ti apartin in totalitate. Te felicit pentru ca te-ai trezit, drum lin si mult sore iti doresc. Nu uita in schimb, ca tropicele prin soarele lui sfarama si piatra.