“Un copil poate oricand sa il invete pe un adult trei lucruri: cum sa fie multumit fara motiv, cum sa nu stea locului niciodata si cum sa ceara cu insistenta ceea ce isi doreste” (Al cincilea munte, Paulo Coelho)
A.
“Un copil poate oricand sa il invete pe un adult trei lucruri: cum sa fie multumit fara motiv, cum sa nu stea locului niciodata si cum sa ceara cu insistenta ceea ce isi doreste” (Al cincilea munte, Paulo Coelho)
A.
“Amice, nu prea ai vlagă azi”, îmi tot repeta aseară un prieten. Hoinăream printre branduri renumite în căutarea unor ţinute potrivite statutului de Domn Profesor. Fără chef, un pic acru, am reuşit totuşi să punctăm cele trebuincioase. Vroiam să mă teleportez acasă, dar cum nu suntem în Star Trek şi nici poarta stelară nu ne este accesibilă, a trebuit să urcăm în 131. Pe parcursul a câtorva staţii am devenit conştient de un lucru… Sufletul mi-a îmbătrânit. Ştiam că unii profesori îşi păstrează entuziasmul, tinereţea cu ajutorul elevilor săi. Însă eu, care sunt nevoit să lucrez cu persoane de 60-70-80 de ani… de unde să sug această energie? Până una alta, mă sug ei pe mine de toată vlaga. Am decis chiar în acea clipă să devin un vampir energetic În autobuz. Victima- fată, ochi albaştri mari, păr blond buclat, zâmbet ameţitor, studentă la ASE, anul II. Atât de simpatică încât le povestea prietenelor ei cum a refuzat cinci băieţi într-o zi. Au coborât cu o staţie înaintea mea şi dat fiind că autobuzul se deplasa încet ne tot uitam unul la celălalt şi râdeam fiecare cu prietenii noştri. Ar fi fost un moment potrivit să fi coborât din autobuz o dată cu ele… poate al şaselea tip care se dădea la ea ar fi avut mai mult noroc.
Evident că am căpătat roşu-n obraji şi am ieşit la o bere. Unde în altă parte decât în Control? M-am ciocnit de o amică mai veche. I-am povestit de boşorogii mei care ma epuizează. Ea, plină de viaţă, mi-a dat nişte sfaturi despre cum pot redobândi ceea ce am avut.
C.
Unul din momentele intense pe care le-am trait in ultimul timp se leaga de un film magnific, as putea spune, pe care l-am vazut de curand. Kate Winslet si Leonardo Dicaprio sunt iar impreuna in rolul unui cuplu, de data asta mult mai “titanic” decat cel de acum zece ani parca, si mai ales mult mai putin avand de a face cu iubirea, ci mai mult cu nevroza, nebunia, dorinta intensa de a simti viata, viziuni diametral opuse… Un crampei din viata sotilor Wheeler, un cuplu “special” te face sa purcezi la o reevaluare a dorintelor, a posibilitatilor tale ca fiinta, ca entitate vie.
De parca nu ar fi de ajuns ca nu suntem liberi mai deloc, ne mai si punem bariere singuri in calea evolutiei. Filmul trateaza situatia a doi oameni care au intemeiat o familie, trecuti de tineretea adolescentina, si care isi doresc sa traiasca ceva nou, inedit, plictisiti de acea “hopeless monotony”. Kate interpreteaza rolul unei femei casnice, care vrea cu disperare sa faca ceva cu viata ei, ceva ce ii place, sa traiasca, cum zice ea. Drama vine din scenele intense dintre cei 2, disperarea devenita nevroza a fetei in opozitie cu realismul asezat al lui Frank, copie-fidela a tatalui sau, lucrator la o multinationala, om marunt care “ajuta la vanzarea unor mashinarii ce le spune computere”.
Una din replicile memorabile din acest film este urmatoarea: “all i know is that i wanna feel things, really feel them”. Oare face cineva ce ii place, ce isi doreste cu adevarat? Ce ne dorim oare? bani? O cariera fulminanta? greatest love? sau poate o casa, o familie? multi prieteni? o cina gustoasa alatrui de persoana iubita? sau sa conduci o echipa de oameni, ca manager la o firma atat de mare incat vorbesti zilnic prin mailuri si telefoane cu oameni pe care nu ii vei vedea niciodata, ci doar le vei auzi tonul poruncitor prin receptorul telefonului Voip sau scrisul nevrotic pe chatul intern al companiei?? “Pentru a ajunge sus, merita sa rabzi, sa muncesti ore suplimentare, sa iti faci temele si sa tocesti zile intregi pentru examene, sa te chinui, ca dupa chin vine adevarata rasplata… si cum altfel ai putea simti gustul succesului decat dupa ore si zile de chin”? Bull shit. Totally bull shit.
Read the rest of this entry »
Mâine este Sfântul Valentin. Mi se pare atât de nostim să-l sărbătorim. Cauza: este un sfânt catolic iar noi suntem o ţară ortodoxă. Mă mir cum nu ia măsuri Patriarhia să interzică orice manifestare. Ar putea, la cât de habotnici sunt. Nu sunt ortodox, numai că nu înţeleg faza, strategia. Read the rest of this entry »
Dacă poţi plânge după cineva pe care nu l-ai cunoscut personal niciodată?
Am aflat că Teodor a murit… Cît de fragilă e fiinţa umană.
Dumnezeu sa-l ierte!